Introducere: Interviu cu omul din oglindă.

Ascultă și pe Apple PodcastSpotifyGoogle Podcast

Se spune că înainte să începi să faci un lucru nou, e bine să ai o discuție constructivă cu tine însuți. Drept urmare, m-am catapultat în lumea creatorilor de podcast urmând acest sfat. Literalmente. În acest prim episod, m-am luat pe mine la întrebări și am răspuns tot eu la ele, ca în filmele alea unde versiunea ta din oglindă prinde viață. 🙂

Subiecte discutate

  1. Ascultând acest episod, vei afla care a fost evoluția job-urilor lui Ștefan.
  2. Ștefan vorbește despre nevoile care l-au împins să înceapă proiectul Asaftisme.
  3. Vei afla despre niște proiecte super mișto la care lucrează și plănuiește să le lanseze cât de curând posibil.

Idei principale surprinse

  1. Jucându-te în Paint și fiind curios și devotat, poți să ajungi să fii designer.
  2. Protejează-ți munca și fă tot ce faci pe baza unui contract.
  3. Experiențele neplăcute pot fi…well…neplăcute, dar acestea pot reprezenta unele dintre cele mai valoroase lecții pe viitor.
  4. Unele dintre cele mai faine modalități de a învăța este să îi înveți pe alții și să rămâi un student. Forever.
  5. Atunci când lucrezi într-un domeniu nu foarte dezvoltat în țara ta și ți-ai dori să găsești resurse care să te ajute să te perfecționezi, dar nu prea există, creează-le tu.
  6. Nu-ți fie frică să faci ceva nou. La început probabil că te simți plafonat, dar cu timpul te vei perfecționa.

Ștefan: Salutare, oameni creativi, ascultați podcastul Asaftisme, unde vorbim despre design și secretele lui. Sunt gazda voastră, Ștefan, iar acesta este primul episod. Aș vrea să vă fac cunoștință cu un domn graphic designer, art director, creator, frate de nume și un foarte bun prieten de-al meu, ne știm chiar de o viață, Ștefan Asafti.

Sosia lui Ștefan: Haha, mulțumesc pentru invitație, sunt puțin emoționat, trebuie să recunosc, este și pentru mine prima dată, de fapt este a doua oară când sunt invitat într-un podcast, dar tot am niște emoții.

Ștefan: Eee, nu-i nimic, așa este când începi orice, simți acolo în stomac o mică greutate dar trece pe măsură ce faci asta de câteva ori.

Sosia lui Ștefan: OK, let’s do this!

Ștefan: Excelent! Poartă-ne puțin prin cariera ta de designer. Când ai început, pe unde ai mai lucrat și cu ce te mai ocupi astăzi?

Sosia lui Ștefan: Ok, am să fac o mică istorie a mea. Am început prin clasa a opta, asta cred că era prin 1999-2000. Cam pe atunci ar fi, 99-2000. Am început mai mult din curiozitate, deși la vremea aia nu aveam calculator, mai mult mă bazam pe calculatorul unui văr de-al meu, calculator pe care îl mai aducea din când în când la bunici. Bineînțeles că acolo nu aveam internet, dar aveam toolurile principale, și anume Paint, Microsoft Office și cam atât ce puteam să facem cu calculatorul ăsta. Ne jucam Age of Vampires și alte jocuri de pe vremea aia, îmi amintesc că prima grafică a fost logoul la Mortal Kombat, făcut în Paint, pixel cu pixel. Și am avut o senzație foarte faină în momentul în care am văzut că prinde viață toată povestea asta și am zis: “Băi, hmmm. Ceva e acolo. Ceva există, sigur se poate face mai mult.” O chestie pe care nu am înțeles-o, imediat după ce au apărut internet-caffeurile și accesul la internet a fost puțin mai convenabil, eu nu înțelegeam de fapt cum funcționează înternetul ăsta. Ce se întâmplă cu paginile astea de pe ecran, ce se schimbă, cum se schimbă ele între ele așa? Adică acum e un concept destul de straight-forward, știm cum funcționează toată povestea asta, dar pe vremea aia chiar eram intrigat de ce în momentul în care dai click, ți se schimbă pagina. Whats happening? Și experimentam pe calculatorul verișorului meu, mă jucam prin word, și împreună cu help-ul wordului am reușit să conectez câteva pagini între ele. În momentul în care mi-am dat seama că de fapt asta se întâmplă, a fost un fel de WOW moment și efectiv m-a apacarat toată experiența asta și am devenit tot mai curios. Cumva am combinat partea asta de graphic design, nu știam că se numește graphic design, eu trăgeam de pixeli și pe lângă era direcția astalaltă de web-design. Bineînțeles nu cunoșteam eu terminologii, dar mi se părea o chestie foarte interesantă. Și mai era chestia aia cu dial-up-ul, unde te conectai prin modem și îți venea factura super-scumpă, mi-am dezolvatt ca să zic așa niște tehnici prin care culegeam informații de pe internet, salvam pagini html full, descărcam site-uri întregi, tocmai ca să am documentația asta offline.Tot așa la începutul ăsta de drum, mă băgam pe tot felul de formuri, de grafică, era un forum în România, și participam acolo la concursuri, am și câștigat acolo niște bătălii, bineînțeles totul era fictiv, nu existau premii, decât niște badge-uri pe care le primeai la profilul tău, dar a fost o experiență foarte faină, am învățat foarte mult pur și simplu făcând. În mare cam ăsta a fost startul meu. 

Ștefan: Din toată experiența ta, dacă ar fi să împarți cu lumea un fun fact, legat de design, care ar fi acela?

Sosia lui Ștefan: Hah…

Ștefan: O întrebare dificilă…

Sosia lui Ștefan: Ba nu, nu e dificilă. Un fun fact pe care îl povestesc doar la bere, este că primul meu job ca graphic designer a fost la o firmă la care făceam exclusiv site-uri pentru…wait for it…biserici și asociații caritabile din sfera asta. 

Ștefan: Haha, foarte tare, ăla da job!

Sosia lui Ștefan: Yeaaah, nu a fost cea mai plăcută experiență, dar am învățat din ea câte ceva. Aveam un slariu…adică nici nu pot să îi spun salariu, că nu îmi amintesc să fi semnat un contract, era un job așa mai shady cumva, aveam un salariu de vreo 500 de lei. Pe vremea aia mi se păreau o grămadă de bani, mai ales că eram și susținut de părinți și era o senzație foarte faină să simți că ești independent. Așadar banii ăia erau foarte bine veniți, și după cum ziceam, nu a fost o experiență foarte plăcută, pentru că mi-am pus eu încrederea prea mult în persoana cu care am lucrat, și bineînțeles că am fost plătit nici măcar jumătate după ce lucram acolo vreo 2 luni de zile. Făceam și naveta în perioada aia, eram cred că și la facultate, în orice caz super-super-super dificil, nu aveam nevoie de neplăcerile astea și îmi pare foarte rău că i-am trimis fișierele sursă acelui domn care m-a angajat. Și deși am încercat să fac cumva să recuperez banii ăștia, chiar nu am avut nici o șansă.

Ștefan: Mă gândesc că nu ți-ai trecut în CV și jobul ăsta.

Sosia lui Ștefan: Nuuuu, nu, evident, și nici următorul.

Ștefan: Chiar, care a fost următorul? Că după o experiență neplăcută, ceva sigur s-a schimbat în mintea ta. 

Sosia lui Ștefan: Următorul job a fost puțin mai interesant, iar această oportunitate m-a adus către următorul-următorul-următorul job, bine înrădăcinat ca să zic așa. Am avut ocazia să îl îndrum pe un prieten de-al meu, l-am ajutat să-și facă un portofoliu și efectiv să îl învăț cam ce chestii știam eu pe partea asta de design. Ăla a fost primul moment când am avut să zic așa, un învățăcel sub aripă, și am pregătit portofoliul cu el și am fost super-super-super încântat în momentul în care m-a sunat și mi-a zis: “M-am angajat!” Deci cred că eram mai fericit decât el, și printr-o întorsătură de situații, întâmplarea face că prietenul ăsta al meu mi-a zis: “Băă, hai pe la noi pe la firmă, să ne ajuti cu o chestie pentru un site, că ceva nu știm noi să facem.”Deci ca să vezi că toată chestia asta se baza pe Action Script, limbaj de programare de care eu habar nu aveam, nu îl cunoșteam absolut deloc. Adică știam așa, câteva comenzi, știam să fac mult prea puțin, și după vreo 3 ore de lucru și de uitat în codul respectiv – again, eu nu sunt developer și nu am fost niciodată, mergeam așa pe bâjbâite – mi-am dat seama că simbolul “&” făcea ca acea animație sau acel site să nu funcționeze. Am găsit buba, am rezolvat-o, m-am simțit bine și rău în același timp, și șeful prietenului meu mi-a spus: “Măi, ce ar fi, uite, hai, hai la noi să lucrezi pe niște proiecte că mai avem nevoie de oameni.” “-Băi, ok, super tare, păi cum să nu?”. Și am avut o perioadă în care lucram ca freelancer, cred că vreun an, un an jumate, și întâmplarea face că la un moment dat, mă întâlnisem cu unul dintre viitorii mei șefi. În fine, am povestit un pic cu el, ne-am înțeles, a fost așa un fel de love at first sight, și am început să lucrezi cu el, cu ei, așa în regim de freelancer: eu le făceam designul, ei mă plăteau. Erau niște sume la început, de My God…dar așa este la început, vorba aia: “Trebuie să te târăști, până să înveți să umblii.”Am ajuns să lucrez la firma asta, la BitStone, vreo 7 ani jumate și am văzut cum a crescut firma asta de la 5 oameni la 30 de oameni. Acum cred că sunt spre 100, dar în orice caz, da, a fost o experiență foarte faină. Cum ziceam, am văzut cum a crescut firma asta de a 5 oameni la 30, am fost fidel locurilor unde am lucrat, iar după toată experiența asta, am schimbat direcția de câteva ori. Am deschis un studio de design cu un prieten, însă lucrurile nu au mers așa cum mi-ar fi plăcut, iar mai apoi am lucrat la hipMenu vreo 5 ani. Foarte faini oamenii și aplicația de food delivery, păcat că moare…Așa se întâmplă când joci cu corporațiile.

Ștefan: Daaa, am auzit și eu de asta, mare păcat. Dar cel mai mare păcat este că nu există group orders. Making phone calls great again. Dar hai să nu întristăm, oricum, hipMenu este un exemplu de urmat.

Sosia lui Ștefan: Da, da, așa este.

Ștefan: Apropo de urmat, te urmăresc și eu de ceva vreme, de vreo 34 de ani…hehe, glumeeesc, dar sunt și eu abonat canalului tău de Youtube și ai acolo niște video-uri în care mă regăsesc foarte des. Ce te-a determinat să începi acest canal?

Sosia lui Ștefan: hmmm..Motivul pentru care am început să fac canalul acesta de youtube…motive sunt multe. Cred că tot curiozitatea stă la bază. Eu am făcut facultatea de arte, secția foto-video, iar din toată facultatea asta, fotografia mi-a plăcut cel mai mult. Și video..nu suportam video, nu îmi plăcea absolut deloc. Până la un moment dat…am cochetat așa cu mici încercări, mici experimente, și în timp a început să îmi placă toată chestia asta cu video. Și mi-am zis: Măi, ce ar fi să încep să comunic mai diferit, să ating o pătură de oameni și mai mare? Pentru că am simțit întotdeauna nevoia să împart cu lumea tot ce știu, iar platforma asta, Youtube-ul, mi s-a părut cea mai potrivită pentru a transmite mesajul mai departe. 

Ștefan: Am descoperit, spre surprinderea mea, că partea asta de graphic design în România este o nișă. 

Sosia lui Ștefan: Din păcate este o nișă, nu prea există content specific pe zona asta: pe graphic design, pe branding, pe toate problemele pe care le au designerii și probabil este greu de umplut acest gap. Dar cred că sunt eu destul de încăpățânat și mi-am zis: “Hai să încerc să fac chestia asta, că până la urmă chiar cred că trebuie și pot să dau ceva înapoi comunității de design.” În State, în afară, există o mie și o sută de canale de youtube care zic aceeași chestie over and over again, în România de ce nu ar putea să existe un canal care măcar să încerce să ridice anumite probleme cu care se confruntă designerii? Și de ce nu, să fiu de partea celora care au nevoie de o îndrumare? Trebuie să recunosc că îmi și place să fac asta. Îmi place foarte mult să ajut oamenii, să îi îndrum, iar cu ocazia asta învăț. Învăț și eu, experimentez. Am eu încăpățânarea asta, să fac tot contentul ăsta în limba română. Era să zic engleză. În română exclusiv. Vreau să învăț și să mă întrec pe mine, că asta e viața, e scurtă. Și până la urmă este super fun să faci toate chestiile astea. Beneficii sunt foarte mult, dar în esență cred că plăcerea de a crea este mai presus de toate.

Ștefan: Nu am mai văzut așa de multă activitate pe canalul tău de Youtube în ultima vreme. What happened? 

Sosia lui Ștefan: Da, într-adevăr. Life just happened. Când ai doar 24h într-o zi, din care 8 dormi, chiar nu e ușor să le ții pe toate în frâu. Am ținut o vreme destul de bine accelerația apăsată, făceam în fiecare săptămână un video, dar ajungi într-un punct în care mintea începe să ți se blocheze. 

Ștefan: Adică ai trăit un burnout de fapt.

Sosia lui Ștefan: Da, exact. Exact burn out a fost. Într-o situație de genul ăsta trebuie găsit o soluție să ieși cât mai rapid din nebuloasa asta, voiam să îmi ocup timpul și cu altceva. Să mă deconectez așa olecuță. Așa că am început să lucrez la blogul meu, asaftisme.ro. A durat o vreme, cred că am lucrat așa on and off vreo 2 luni jumate, până mi-am setat tot site-ul, până am creat o bună parte din content, până am scris articolele, până le-am corectat…au fost foarte multe elemente de făcut. Bineînțeles, am luat în considerare cum să creez un newsletter, cum să marketez anumite chestii. Totul, absolut totul este un working progress și un experiment pentru mine. Am cochetat destul de mult cu partea asta de cursuri online, am tot zis că fac cursuri în sus și în jos, dar există o anxietate acolo pentru că dificultatea de a crea așa ceva este chiar destul de ridicată și ai nevoie de timp, ai nevoie de focus foarte mult să poți să creezi chestiile astea. Bineînțeles, ca orice om găsesc tot felul de scuze, dar simt că încet ăncet mă apropii din ce în ce mai mult de a crea aceaste cursuri online și sunt șanse foarte mari ca anul 2020 să aducă la iveală mai multe pe zona asta. Am reușit să lucrez cu mai multă lume pe proiectul ăsta, o am pe Tiffany care se ocupă de foarte multe chestii legate de proiect. Tiffany, dacă asculți episodul ăsta, merci foarte mult! Iar ca planuri aș avea inclusiv produse digitale pe lângă cursuri. Am un produs digital în lucru, care cel mai probabil o să fie lansat în primăvară – sper. Dar sigur, sigur, o să fie lansat pentru că este o soluție care vine în fața ddesignerilor, și anume partea asta de legal, care este un subiect destul de controversat și cred că aș putea să dau o mână de ajutor, împreună cu o doamnă avocat ca toată lumea să poată să se concentreze mai mult pe munca creativă pe care o fac, dar în același timp să înțeleagă în detaliu ce înseamnă un contract și fiecare aspect al lui. Dar, mai multe despre acest produs, în viitorul apropiat. 

Ștefan: Chiar, de ce azi ești om, iar mâine designer? Apropo, mi se pare un slogan foarte identificabil. Mi -aș fi dorit să îl fi gândit eu înaintea ta, damn it. 

Sosia lui Ștefan: Ei, așa este cu ideile, câteodată alții o iau înaintea ta. Sloganul este simplu. Este o afirmație în care cred cu adevărat. Cred cu tărie că un mentor sau un educator, sau cum s-o mai numi, poate face ca lucrurile să fie ușor de parcurs și de înțeles de către cei care vor să învețe. Cred că dacă eu îmi fac treaba bine, și cei care învață vor progresa mult mai rapid. Și eu învăț tot procesul ăsta, învățându-i pe alții până la urmă. Cum ziceam, dacă eu îmi dau silința și îmi fac treaba, facilitez ușurința de a transmite informația mai departe către lumea dornică să învețe. Designul este pentru toată lumea, nu trebuie să ai un talent anume. Contează cât de mult timp vrei să pui în asta. Și bineînțeles contează și din ce surse înveți. 

Ștefan: Da, bine de ținut minte: azi ești om, mâine designer. Fain, fain. Intrați pe asaftisme.ro să vedeți cu ochii voștri despre ce este vorba. Am citit recent și ultimul tău articol de pe newsletter, și ziceai că te apuci de podcasting. Și youtube, și blogging, și proiecte, și serviciu, acum și podcasting. Mai intră și asta în sistem?

Sosia lui Ștefan: Da, par să fie multe, însă nu sunt nebun să le fac deodată. Toate astea iau ceva timp, dar îmi face plăcere să creez și să experimentez. M-am decis de o vreme să rămân student forever. 

Ștefan: Da, cât trăim, învățăm. Și de ce ai început podcastul Asaftisme?

Sosia lui Ștefan: Păi, podcastul este încă o formă de comunicare, ca youtube-ul, dar fără video. M-a bătut gândul ăsta de o vreme bună, să încep un podcast și chiar am făcut asta pe canalul meu de youtube, cu Mihai, Andrei și cu Petre, trei designeri super super mișto și buni prieteni. Am scos vreo 7 episoade, însă era o formulă foarte…nu era foarte ușor de susținut. Fiecare cu disponibilitatea lui, 4 hăndrălăi discutam în ring despre design. Îmi doream ceva mai focusat, ceva mai clar, mai concis. Eu experimentez destul de des, dar aceste episoade au fost o încercare să văd cum e. Cum porți o discuție, ce întrebi, cum te organizezi, o grămadă de lecții mici învățate care ulterior s-au transformat într-o curiozitate și mai mare. Ce vreau eu cu acest podcast? Vreau să spun lumii poveștile și experiențele mele, cât și ale altor designeri din România. Sunt atât de multe lucruri pe care vreau să le comunic și parcă nici un mediu nu e de ajuns. Așa că na..vreau să încerc această rută audio cu toate provocările ei. Nu știu ce va fi, dar sunt dispus să încerc.

Ștefan: Ușoooor nu cred că o să fie. 

Sosia lui Ștefan: Da, știu asta, am văzut cum a fost cu youtube-ul, primele lucrări sunt tot timpul cele mai slabe, dar pe măsură ce continui să faci, totul se îmbunătățește. Sunt sigur că am să o dau de perete de câteva ori, dar toate greșelile astea parcă sunt făcute să crești. Vedem ce-a fi!

Ștefan: Multă baftă să ai și mulțumesc că ai acceptat invitația de a fi alături de ascultătorii noștri. Merci mult că ai împărțit cu noi din povestismele tale și am să fiu cu ochii pe tine. 

Sosia lui Ștefan: Hehe, mulțumesc și eu pentru invitație.